BYD în top 10 mărci auto înmatriculate în România
În prima jumătate a anului 2026, BYD a înregistrat o ascensiune spectaculoasă pe piața auto din România, cu 2.140 de autoturisme înmatriculate și o cotă de piață de 3,33%, performanță care a propulsat marca chineză în top 10 constructori auto la nivel național. Comparativ, în aceeași perioadă din 2025, BYD înregistrase doar 5 înmatriculări și o cotă de piață de 0,01%.
Reprezentanții companiei consideră că aceste rezultate demonstrează interesul tot mai mare al clienților români pentru oferta BYD, bazată pe tehnologie, eficiență și un raport competitiv între valoare și preț, subliniind că succesul mărcii reflectă maturizarea pieței locale și deschiderea către noi producători.
Doar în luna iunie, BYD a livrat 494 de autoturisme, atingând o cotă de piață de 3,09%, în contextul a două noi modele lansate în România: Dolphin G DM-i și Shark.
BYD DOLPHIN G DM-i este un mini-hatchback din segmentul B care folosește tehnologia Super Hybrid cu DM, combinând eficiența electrică cu flexibilitatea unui hibrid pentru deplasări zilnice în regim electric și autonomie extinsă pentru drumuri lungi. Micul gigant plug-in hybrid conceput pentru piața Europeană devine ușor-ușor un beste seller, datorită autonomiei extinse de peste 1.000 de km și comportamentului de condus specific electric, cu accelerații line și puternice.

BYD SHARK este un pick-up PHEV cu 435 CP și o capacitate de tractare de 2.500 kg, autonomie electrică de până la 90 de kilometri și o accelerație de la 0 la 100km/h în doar 5.7 secunde.
